Vineri, 2010-07-30 Locuintele sociale din Focsani vor fi asigurate de Primarie
Primaria Focsani, ca de altfel toate primariile din tara va trebui sa gaseasca resurse financiare pentru asigurarea locuintelor pe care le are in proprietate. Legiuitorul a stabilit ca din 15 iulie toate locuintele sa fie asigurate, fiind incluse si cele apartinand autoritatilor publice. In prezent Primaria Focsani are incheiate polite de asigurare pentru apartamentele ANL. Primarul Decebal Bacinschi a declarat ca in urmatoarea perioada vor fi asigurate toate cele 1081 de locuinte pe care le detine in fondul locativ. Pentru fiecare, polita minima de asigurare va fi de 10 euro, astfel incat vor fi necesari peste 10 mii de euro.
“Este buna o asigurare. Am avut cateva incendii si numai reparatiile dupa ele ne-au costat destul. Mai bine facem asigurare”, a spus Bacinschi. (L.C.)
Vineri, 2010-07-30 Toate ajutoarele sociale de la Tataranu au fost anulate
Primariile din judet nu respecta legislatia cand vine vorba despre acordarea de ajutoare sociale. Verificarile inspectorilor Inspectoratului Teritorial de Munca Vrancea au scos la iveala mari nereguli. In ultima perioada au fost verificate 22 de primarii unde s-a descoperit ca 45 % din numarul de dosare de ajutor social verificate au fost intocmite fara a respecta cerintele legale. “Aproape jumatate din dosarele de ajutor social verificate au fost suspendate pentru nerespectarea Legii 416. Au fost constatate deficiente precum : ancheta sociala intocmita defectuos, dosarele nu cuprind toate documentele, cererile nu sunt semnate nu sunt datate. O situatie ingrijoratoare este aceea ca aproximativ 62% din beneficiarii de ajutor social sunt persoane apte de munca. Au fost aplicate 10 sanctiuni din care 5 amenzi si 5 avertismente. Campania va fi continuata pana la verificarea tuturor primariilor”, a precizat inspectorul sef al ITM Vrancea, Victoria Diaconu. Aceasta a dat exemplul Primariei Tataranu unde au fost suspendate toate dosarele. “ La un control din ultimele zile, la Primaria Tataranu au fost suspendate toate dosarele aflate in plata, intrucat nu sunt indeplinite conditiile prevazute de Legea 416, dosarele beneficiarilor sunt incomplete.
O sa cerem calcularea sumelor platite necuvenit si obligarea primarului sa emita dispozitie de recuperare”, a spus inspectorul sef al ITM Vrancea, Victoria Diaconu. (L.C.)
Vineri, 2010-07-30 Neregulile comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar din Vizantea, sanctionate de Prefectura
Activitatea comisiilor locale de aplicare a legilor fondului funciar va fi atent verificata de reprezentantii Prefecturii. La aceasta data Vrancea se situeaza pe locul III pe tara privind procentul de reconstituiri si pe locul II pe tara in ceea ce priveste planul de parcelare. Cu toate acestea nu in toate comisiile locale se lucreaza asa cum ar trebui. Prefectul Ion Oprea a spus astazi ca nu este multumit de activitatea catorva comisii si a nominalizat trei dintre ele. Este vorba despre Movilita, Vizantea si Soveja. La Movilita si Vizantea verificarile vor fi facute in august, iar la Soveja in septembrie. “Consider ca trebuie luate masuri in regim de urgenta. In cursul lunilor august si septembrie trebuie sa cuprindem in analiza cele trei comisii locale unde sunt probleme in ceea ce insemna titluri de proprietate ramase de emis. Ca si orizont de timp, propun ca in cuprinsul lunilor viitoare, respectiv august si septembrie sa continuam intr-un mod mai intens aceste actiuni de indrumare dar si de verificare a comisiilor locale. De multe ori se constata ca daca activitatea lor este deficitara nici activitatea comisiei judetene nu poate fi satisfacatoare”, a spus prefectul Ion Oprea. La Vizantea au mai fost facute verificari, dar se pare ca lucrurile nu s-au indreptat intrucat Prefectura a stabilit ca in luna august acolo sa mai fie un control.
“Prin ordin al prefectului au fost dispuse actiuni de verificare ale comisiilor locale de aplicare a legilor fondului funciar. La Nereju si Vizantea au fost facute verificari. Acestea s-au incheiat si cu sanctiuni aplicate membrilor comisiilor. Este bine ca aceasta actiune sa continue si chiar sa fie intensificata”, a spus Horia Francu, directorul Oficiului Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliara. (L.C.)
Vineri, 2010-07-30 Titlurile de proprietatea, intr-o baza de date accesibila autoritatilor
Titlurile de proprietate din judet sunt incluse intr-o baza de date, usor acesibila autoritatilor locale. Agentia Nationala de Cadastru a dezvoltat la nivel national o aplicatie specializata de gestionare a intregii baze a titlurilor de proprietate. “ In judetul Vrancea am reusit implementarea ei fara exceptie, la toate localitatile din judet, iar in prezent este functionala. Este in folosul comunitatilor pentru ca permite o mai buna gestionare a tot ceea ce insemna titluri de proprietate”, a precizat Horia Francu, directorul Oficiului Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliara Vrancea. (L.C.)
Vineri, 2010-07-30 Lucrarile la noua hidrocentrala au demarat
Ieri au fost demarate lucrarile la cea de-a treia hidrocentrala din Vrancea, de pe raul Siret. Startul lucrarilor a fost dat de ministrul Economiei Adriean Videanu, presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, prefectul Ion Oprea si omologii lor din judetul Galati dar si parlamentarii democrat – liberali Alin Trasculescu si Mircea Toader. Oprisan i-a inmanat ieri in mod oficial directorului general al Hidroelectrica, Mihai David autorizatia de construire pentru "Amenajarea Hidrotehnica a raului Siret pe sectorul Cosmesti-Movileni". Amenajarea are ca scop valorificarea potentialului hidroenergetic al Siretului, productia de energie electrica din sursa regenerabila si curata, prin realizarea a doua centrale hidroelectrice de la Cosmesti si de la Movileni, apararea împotriva inundatiilor si tranzitarea viiturilor. După tăierea panglicii inaugurale, oficialii au turnat câte un cancioc de beton la baza amenajării hidrotehnice si au depus si câteva monede pentru a purta noroc acestei investitii.
Directorului general al Hidroelectrica, Mihai David, a declarat că cel mai important lucru este atenuarea viiturilor de pe Siret si ulterior avantajele financiare. Lucrarile urmeaza sa se desfasoare pe terenuri situate în judetele Vrancea si Galati, respectiv localitatile Garoafa, Movileni, Cosmesti, Nicoresti si Marasesti. Valoarea investitiei este de 618 milioane de lei, iar lucrările vor fi finalizate în trei ani si jumătate.
Ministrul Economiei si Comertului, Adriean Videanu, a declarat că finantarea pentru acest proiect este asigurată. „Este o investitie pe care numai o companie puternică precum Hidroelectrica putea să o mentină. Toate investitiile sunt într-o proiectie multianuală si toate au resursele în bugetul Hidroelectrica. În primul semestru, Hidroelectrica practic si-a triplat bugetul fată de anul trecut, ceea ce demonstrează o fortă extraordinară“, a declarat Adriean Videanu. (L.C.)
Vineri, 2010-07-30 Spitalul Marasesti a fost preluat de primaria din localitate
Inca un spital a fost preluat de autoritatile locale.
Dupa discutii nesfarsite si contradictii intre primarul orasului Marasesti si oficialii Directiei de Sanatate Publica in aceasta saptamana cele doua parti au reusit sa ajunga la un acord semnand procesul verbal de predare primire a unitatii spitalicesti din oras. Nu fara insa amendamente, pe care pana la urma conducerea DSP le-a acceptat, potrivit afirmatiilor directorului Directiei de Sanatate Publica Vrancea Catalin Graur.
In urmatoarele zile vor avea loc noi discutii privind preluarea spitalelor din Adjud si din Panciu. Inca nu se stie cand vor fi semnate procesele verbale de predare primire ale Spitalelor Focsani, Dumbraveni si Vidra, reprezentantii DSP avand promisiunea ca pana la jumatatea lui august acestea vor fi preluate de catre administratia judeteana.
In prezent din cele 7 spitale din judet doar doua unitati au fost preluate de catre administratiile locale din Odobesti si Marasesti.(C.T.)
Vineri, 2010-07-30 Avansari in grad pentru mai multi jandarmi
Luna august aduce unor jandarmi grade mai mari. Începând cu 01 august 7 ofiteri si 51 de subofiteri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Vrancea, care îndeplinesc stagiul minim în grad, vor fi înaintati în gradul următor la termen. Astfel maiorul Burdusel Bogdan va primi gradul de lt.col, la gradul de maior va fi inaintat capitanul Cătănoiu Sorin, locotenentii Sorin Hunea, Popa Anne-Marie si Codreanu Silviu vor primi gradul de capitan iar la gradul de locotenent vor fi inaintati sublocotenentul Petrea George si sublocotenent Rosu Cristinel.
Vor urca pe o noua treapta la gradul de plutonier adjutant sef trei subofiteri, alti 19 subofiteri vor urca la gradul de plutonier adjutant, la gradul de plutonier major 8 cadre, iar alti 21 de subofiteri vor fi de la 1 august plutonieri.(C.T.)
Vineri, 2010-07-30 Oprisan vrea amenajarea a doua lacuri de agrement
Oprisan vrea infiintarea a doua lacuri de agrement la Calimanesti si Movileni. Presedintele Consiliului Judetean, Marian Oprisan i-a cerut ministrului Economiei, Adriean Videanu, ieri la inaugurarea lucrarilor la hidrocentrala de la Cosmesti sa sprijine autoritatile judetene ca luciurile de apa ale lacurilor de acumulare sa fie trensformate in zone de agrement. „Dorim să amenajăm si să transformăm cel putin două lacuri în lacuri regionale de agrement pentru cetătenii din regiunea de Sud –Est“, a afirmat Marian Oprisan.
Ministrul Economiei si Comertului, Adriean Videanu, a precizat că va sustine initiativa presedintelui Consiliului Judetean Vrancea. Aceste lacuri de agrement ar urma sa fie amenajate cu fonduri structurale acordate de Uniunea Europeana. (L.C.)
Vineri, 2010-07-30 Militarii focsaneni, apreciati de afgani
Militarii Brigazii 8 Artilerie dislocati in misiune in teatrul de operatii din Afganistan fac cinste Romaniei. Au trecut trei luni de cand au plecat in misiune, iar eficienta ajutorului lor a fost remarcata de catre autoritatile afgane. „Oficialitatile afgane considera ca prezenta militarilor romani este de bun augur in ajutorul pe care il dau pentru eficientizarea activitatilor. Starea lor de spirit este foarte buna, sunt responsabili, cu bun simt si fac onoare armatei Romaniei” a declarat comandantul Brigazii 8, generalul de brigada Florinel Damian care s-a intors recent din Afganistan.(C.T.)
Vineri, 2010-07-30 Un sofer din Homocea a cazut cu autoturismul in Siret
Pe malul Siretului, în zona podului Adjudu Vechi, politistii au constatat ca un autoturism a părăsit partea carosabilă si a căzut în apă. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca soferul in varsta de 60 de ani din comuna Homocea, în timp ce conducea masina pe un drum agricol, a pierdut controlul volanului si a căzut în albia rîului. Conducătorul auto a reusit să se salveze, insa autoturismul nu a putut fi scos din apa din cauza nivelului prea mare al Siretului.(C.T.)
Vineri, 2010-07-30 Căminul cultural din Fitionesti a luat foc
Fostul camin cultural din comuna Fitionesti a luat foc noaptea trecuta. In jurul orei 01.30, un apel telefonic primit la 112, anunta producerea unui incendiu în satul Ghimicesti din comuna. La fata locului s-au deplasat două masini de pompieri din cadrul Statiei de Pompieri Panciu. În urma incendiului au ars acoperisul căminului cultural, în prezent dezafectat, si scena amenajată pe o suprafată de cca. 20 mp. Incendiul s-a produs in urma fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.(C.T.)